servicii consulare / pasapoarte
1. PASAPOARTE
Pot depune cerere cetătenii români al căror pasaport este expirat, pierdut, furat, deteriorat, nu mai are pagini libere pentru aplicarea vizelor, precum si persoanele care si-au schimbat numele, care au redobândit cetătenia română sau care doresc înregistrarea domiciliului în strainatate si efectuarea mentiunii în pasaport.
Intrucat anumite state, printre care cele ale Uniunii Europene si S.U.A, pun conditia ca pasaportul sa fie valabil cel putin inca 6 luni la intrarea pe teritoriul lor, se primesc cereri pentru un nou pasaport romanesc cu 9 luni inaintea expirarii celui detinut.
La expirarea pasapoartelor se elibereaza altele noi, valabilitatea celor emise anterior neputand fi prelungita.
Paşapoartele care se eliberează in prezent au următoarea valabilitate:
a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani;
b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani;
c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.
1.1 CETATENI ROMANI CU DOMICILIUL IN CANADA.
In conformitate cu prevederile Legii nr.248/2005, depunerea cererii pentru un nou paşaport se face:
A. - la Consulat, de catre titular. In cazul in care minorul care nu a implinit 14 ani nu este prezent la depunerea cererii, confirmarea fotografiei reprezentandu-l pe acesta se face de catre ambii parinti, in fata functionarului care primeste cererea .
Acte necesare si taxe:
• formularul-cerere 5 completat; se semneaza in fata functionarului care preia dosarul. Inainte de completare cititi cu atentie Instructiunile. Cererile scrise gresit nu vor putea fi inregistrate. (intrucat formularul este pe format A4 european, nu pe format letter nord-american, nu poate fi gasit pe site);
• pasaportul vechi, original si fotocopia paginilor 1,2 si a celei cu fotografia titularului, in 2 exemplare;
• raportul organelor de Politie (original) prin care s-a inregistrat declaratia de pierdere sau furt a pasaportului (dacă este cazul);
• certificatul de naştere românesc, original si 2 fotocopii;
• dupa caz, certificatul de căsătorie, sentinta de divort sau certificatul românesc de deces al sotului , pentru persoanele vaduve, original si 2 fotocopii.
• se primesc doar certificate românesti de stare civila (nastere, casatorie, deces); cele straine vor fi inregistrate in evidentele de stare civila române conf. prevederilor Legii 119/1996 si se vor elibera certificate românesti (vezi cap. 6. Transcrierea /inscrierea actelor de stare civila straine). Persoanele care au divortat în strainatate vor proceda conform instructiunilor de la cap. 8. Recunoasterea hotararii de divort pronuntate in strainatate, iar cele care doresc sa-si schimbe numele pe cale administrativa în România, conform instructiunilor de la cap. 9. Schimbarea de nume;
• in cazul in care exista necorespondenta intre numele/prenumele sau datele personale inscrise in diferite acte, este necesara mai intai efectuarea corectiilor de rigoare conform prevederilor legale.
• 3 fotografii color identice, de data recenta, dimensiunea 35 x 45 mm; fotografiile trebuie sa reprezinte fizionomia actuala a titularului si sa fie realizate din fata, pe un fond monocolor alb sau de culoare deschisa, astfel incat sa permita identificarea conturului capului, titularul nu trebuie sa aiba capul acoperit si ochii inchisi, iar expresia fetei acestuia trebuie sa reprezinte o stare comuna; ochii trebuie sa fie perfect vizibili chiar la purtatorii de ochelari;
• documentul care atesta domiciliul in Canada, valabil inca cel putin 6 luni (pasaport canadian, certificat de cetatenie, permanent resident card), original si 2 fotocopii;
• taxa consulara 01 – numerar sau money order.
• in plus pentru MINORI : declaratia privind acordul parintilor data in scris si semnata in fata lucratorului de pasapoarte sau autentificata la notariat in Romania;
• la familiile monoparentale: hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, sau certificatul de deces al celuilalt părinte, înregistrate de autoritătile române, original si 2 fotocopii.
In situatia in care la depunerea cererii pentru un nou pasaport, se solicita si includerea unui minor cu varsta sub 14 ani in pasaportul parintelui, in afara documentelor mentionate mai sus, se vor prezenta urmatoarele:
- formularul-cerere 4, completat; se semneaza in fata functionarului care preia dosarul;
- 3 fotografii color identice 25 x 35 mm;
- certificatul romanesc de nastere al minorului, original si 2 fotocopii ;
- actele de identitate ale parintilor in curs de valabilitate, original si 2 fotocopii ;
- consimtamantul celuilalt parinte, dat in scris si semnat in fata lucratorului de pasapoarte sau autentificat la notariat in Romania;
- hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, sau certificatul de deces al celuilalt părinte, înregistrate de autoritătile române, in cazul familiilor monoparentale, original si 2 fotocopii.
Dosarele sunt transmise în România, pasapoartele urmând a fi eliberate de formatiunile de pasapoarte din judetele în care solicitantii au avut ultimul domiciliu, respectiv de municipiul Bucuresti, pentru cei născuti în străinătate. Demersul durează circa 150 de zile.
Nu se primesc dosare incomplete.
Vechiul pasaport ramane la titular pana la sosirea celui nou din Romania. Persoanele care sunt in posesia unor vize care exced valabilitatea vechiului pasaport, pot solicita in scris pastrarea acestuia fara stampila anulat pana la expirarea respectivelor vize.
B. – Pentru obtinerea mai rapida a unui nou pasaport, cei interesati pot depune cererea direct in Romania, prin imputernicit cu procura autentificata de Consulat. De asemenea, cererea se poate depune personal la serviciul public comunitar de pasapoarte al judetului pe a carui raza teritoriala titularul a avut ultimul domiciliu, ori la sediul Directiei Generale de Pasapoarte din Bucuresti, str.Nicolae Iorga nr.29, sector 1 (langa Piata Romana).
In cazul demersului personal, in Romania, actele care trebuie prezentate sunt aceleasi ca la pct.A.
Daca cererea se depune de catre un
imputernicit cu procura autentificata de Consulat
(vezi
cap. 3.1 - Autentificarea inscrisurilor), atunci este suficienta prezentarea fotocopiilor actelor enumerate la punctul A, pe care Consulatul aplica mentiunea „conform cu originalul”, cu exceptia documentului care atesta sederea legala in Canada, a carui fotocopie trebuie legalizata la Consulat (vezi
cap. 3.2 – Legalizarea de copii) si a vechiului pasaport care se prezinta in original.
Consulatul va certifica, de asemenea, 4 fotografii identice, indeplinind conditiile de la pct.A, ale titularului si minorilor inclusi in pasaport(daca este cazul).
La primirea noului pasaport in care este mentionata tara de domiciliu, persoanele care aveau inscris in vechiul pasaport domiciliul in Romania vor depune cartea (buletinul) de identitate.
Taxa de pasaport perceputa in Romania este de 96,20 RON.
Pasapoartele simple se elibereaza in termen de 20 de zile de la data depunerii cererii sau in regim de urgenta, la cererea expresa a solicitantului, in termen de 3 zile. Tariful suplimentar pentru eliberarea pasaportului in regim de urgenta este de 100 RON.
1.2 CETATENI ROMANI AFLATI TEMPORAR IN STRAINATATE
Cetateni romani aflati temporar in strainatate la
studii, burse, in vizita sau cu contract de
munca pe durata determinata pot solicita eliberarea unui nou pasaport formatiunii de pasapoarte din judetul de domiciliu, prin
procura autentificata de Consulat
(vezi
cap. 3.1 - Autentificarea inscrisurilor).
Persoana împuternicita prin procura sa solicite un nou pasaport, va prezenta în afara acesteia urmatoarele acte:
• formularul-cerere 1, în doua exemplare, cu certificarea de catre Consulat a semnaturii titularului, care va fi scanata în pasaport;
• vechiul pasaport, original;
• raportul politiei (original) eliberat in urma declaratiei de pierdere sau furt a pasaportului, atunci cand este cazul; fara acest document, cererea de obtinere a unui nou pasaport nu va putea fi inregistrata.
• fotocopia permisului de sedere în Canada, legalizata de Consulat
(vezi cap. 3.2 – Legalizarea de copii);
• certificatul de nastere, original + fotocopie;
• acte românesti care atesta schimbarea de statut civil sau de nume si/sau prenume, cand este cazul.
• 4 fotografii color identice, de data recenta, dimensiunea 35 x 45 mm, certificate de Consulat; fotografiile trebuie sa reprezinte fizionomia actuala a titularului si sa fie realizate din fata, pe un fond monocolor alb sau de culoare deschisa, astfel incat sa permita identificarea conturului capului, titularul nu trebuie sa aiba capul acoperit si ochii inchisi, iar expresia fetei acestuia trebuie sa reprezinte o stare comuna; ochii trebuie sa fie perfect vizibili chiar la purtatorii de ochelari;
• cartea de identitate, original + fotocopie;
In cazul in care nu detineti carte (buletin) de identitate valabil, aveti posibilitatea de a solicita eliberarea unei carti de identitate provizorii, care va fi folosita pentru obtinerea pasaportului. Cartea de identitate provizorie se obtine in baza unei procuri separate, urmand aceeasi procedura ca si in cazul procurii pentru obtinerea pasaportului, cu diferenta ca cele 4 fotografii au dimensiunea de 30 x 40 mm, cu o banda alba la baza de 7 mm.
Pentru obtinerea cartii temporare de identitate si a pasaportului, nu se accepta procurile trecute prin procedura supralegalizarii.
Taxa de pasaport perceputa in Romania este de 96,20 RON.
Termenul de rezolvare a cererii de catre serviciile de pasapoarte: maxim 20 de zile.
Pasapoartele simple se elibereaza in termen de 20 de zile de la data depunerii cererii sau in regim de urgenta, la cererea expresa a solicitantului, in termen de 3 zile. Tariful suplimentar pentru eliberarea pasaportului in regim de urgenta este de 100 RON.
Persoanele ale caror pasapoarte au termenul de valabilitate expirat sau nu mai sunt in posesia unui document de calatorie transfrontalier si doresc sa se deplaseze in Romania, pot solicita eliberarea unui titlu de calatorie.
Titlul de calatorie permite titularului deplasarea exclusiv in Romania, intr-o perioada de timp limitata. El este valabil numai pentru intrarea pe teritoriul Romaniei si nu va putea fi folosit pentru iesirea din tara.
ATENTIE! Persoanele care calatoresc in Romania cu un titlu de calatorie trebuie sa se asigure ca sunt in posesia actelor prevazute de lege si dispun de timpul necesar obtinerii unui nou pasaport pentru a putea calatori din nou in strainatate (vezi cap. 1.1 si cap. 1.2).
Acte necesare eliberarii unui titlu de calatorie:
-
cererea completata integral si semnata de solicitant;
-
pasaportul expirat, original si fotocopia paginilor 1-2 si a celei cu fotografia titularului;
-
raportul organelor de Politie prin care s-a inregistrat declaratia de pierdere sau furt a pasaportului (dacă este cazul);
-
2 fotografii tip pasaport, color, identice si de data recenta;
-
fotocopia unor acte romanesti de identitate sau de stare civila;
-
taxa consulara 06 - numerar sau money order.
Cererea se transmite in tara si dupa verificarile organelor de politie din localitatea de domiciliu a persoanei, se comunica aprobarea sau refuzul de eliberare a titlului de calatorie. Procedura dureaza circa 7-10 zile lucratoare.
Solicitantilor ale caror pasapoarte au expirat de mai putin de 12 luni li se poate elibera titlul de calatorie in cursul zilei in care au depus cererea si au achitat taxa consulara.
• cerere tip, model 4, se depune de catre parinte;
• 3 fotografii color identice 25 x 35 mm;
• certificatul romanesc de nastere al minorului, original si 2 fotocopii;
• actele de identitate ale parintilor, neexpirate, original si 2 fotocopii;
• consimtamantul celuilalt parinte, dat in scris si semnat in fata lucratorului de pasapoarte sau autentificat la notariat in Romania;
• hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, sau certificatul de deces al celuilalt părinte, înregistrate de autoritătile române, in cazul familiilor monoparentale, române, original si copie.
• pasaportul in care urmeaza a se efectua includerea;
• taxa consulara 04 – numerar sau money order.
Durata de rezolvare: 120-150 zile.
La sosirea din tara a colantului care va fi aplicat in pasaport, parintele va fi anuntat sa trimita pasaportul la Consulat, impreuna cu plic retur autoadresat si timbrat recomandat.
1.5 FORMALITATI PENTRU INREGISTRAREA DOMICILIULUI IN CANADA
Potrivit art.34 din Legea nr.248 din 20 iulie 2005, cetatenii romani, carora autoritatile statului pe teritoriul caruia se afla le-au aprobat stabilirea domiciliului, pot depune cereri pentru inregistrarea acestui fapt de catre autoritatile romane si efectuarea mentiunii respective in pasapoartele romanesti ale celor in cauza.
Cererile tip model nr. 5, pentru eliberarea pasapoartelor simple in care se aplica mentiunea respectiva se depun personal, in strainatate la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale Romaniei, iar in tara, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple pe raza caruia a avut domiciliul la plecarea din tara.
Acte necesare privind aplicarea in pasapoartele simple, emise anterior, a mentiunii privind domiciliul in strainatate:
• cerere tip model nr. 5, in 2 exemplare;
• pasaportul, original si 2 fotocopii, paginile 1-2 si a celei cu fotografia titularului;
• dovada din care rezulta aprobarea stabilirii domiciliului in Canada: pasaport canadian, permanent resident card sau certificatul de cetatenie;
• 3 fotografii color identice 35 x 45 mm;
• taxa consulara 02 – numerar sau money order.
Durata rezolvarii: 120-150 zile.
La sosirea din tara a colantului cu mentiunea tarii de domiciliu care va fi aplicat in pasaport, titularul va fi anuntat sa trimita pasaportul la Consulat, impreuna cu plic retur autoadresat si timbrat recomandat (Xpresspost cu semnatura de receptie sau Fedex).
Demersul poate fi facut si personal la serviciul public comunitar de pasapoarte al judetului pe a carui raza teritoriala titularul a avut ultimul domiciliu, ori la sediul Directiei Generale de Pasapoarte din Bucuresti, str.Nicolae Iorga nr.29, sector 1 (langa Piata Romana).
1.6 PRECIZARI PRIVIND ACTELE CARE INSOTESC CERERILE DE PASAPOARTE
Potrivit dispozitiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila, actele de stare civila ale cetatenilor romani intocmite la autoritatile straine au putere doveditoare in tara numai daca sunt transcrise in registrele de stare civila romane.
Hotararile straine privind desfacerea casatoriei trebuie sa fie investite cu formula executorie de catre instanta judecatoreasca din Romania, prilej cu care se va inregistra noul statul civil al fostilor soti si va fi clarificat numele pe care acestia urmeaza sa-l poarte.
In cazul schimbarii numelui, prenumelui sau ambele, in strainatate ca efect al naturalizarii, persoana in cauza trebuie sa procedeze la efectuarea acestor mentiuni la autoritatile romane, dupa cum urmeaza:
In situatia in care solicitantul se gaseste atat in posesia pasaportului emis de autoritatile straine pe noul nume, cat si al actului administrativ (notarial, judecatoresc, dupa caz) prin care s-a aprobat schimbarea numelui si/sau prenumelui in strainatate sunt aplicabile prevederile privind insusirea mentiunilor primite din strainatate de art. 43, alin. (3) teza a-II-a din Legea nr. 119/1996 cu privire la datele de stare civila.
In cazul in care solicitantul(a) detine numai pasaportul emis de catre autoritatile straine, pe noul nume fara a fi in posesia actului administrativ (notarial, judecatoresc, dupa caz) de schimbare a numelui si/sau prenumelui in strainatate, sunt aplicabile prevederile art. 4, alin. 2 lit. "b" sau "e" din Ordonanta Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelui persoanelor fizice urmand ca solutionarea cererilor sa se faca conform prevederilor inscrise in acest act normativ.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sunt reglementate de legea nationala. Legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana in cauza si ii urmeaza pe romani chiar cand acestia isi au domiciliul sau resedinta in strainatate.

